Experţii Agenţiei Naţionale a Medicamentului au aprobat la sfârşitul lunii noiembrie a anului trecut medicamentul Zolgensma, o terapie genică destinată...
Ministerul Sănătăţii organizează concurs pentru ocuparea funcţiei de preşedinte al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, iar...
Vaccinul Pfizer-BioNTech anti-Covid pentru copii cu vârsta sub 5 ani ar putea fi disponibil până la sfârşitul lui februarie, companiile aşteptând...
China a aprobat - pentru prima oară - un tratament împotriva covid-19, la doi ani de la apariţia pandemiei, pe teritoriul chinez, în urma unei intensificări...
Moderna a depus la Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) cererea de autorizare a vaccinului său contra Covid-19 pentru copiii cu vârste între 6 şi 11...
Guvernul a adoptat, luni la propunerea Ministerului Sănătăţii, proiectul de ordonanţă a Guvernului pentru modificarea şi completarea Legii 134/2019 privind...
Persoanele al căror sistem imunitar este slăbit vor putea primi a treia doză de vaccin anti-Covid cu scopul de a le proteja contra bolii, a anunţat Agenţia...
Agenţia Americană a Medicamentului (FDA) ar trebui să aprobe pe deplin, din septembrie, vaccinul de la Pfizer şi BioNtech contra Covid-19, afirmă The New...
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a aprobat vineri folosirea vaccinului anti-Covid de la Moderna pentru copiii cu vârste între 12 şi 17 ani, notează...
Guvernul a aprobat miercuri, la solicitarea Ministerului Sănătăţii, ordonanţa de urgenţă privind stabilirea cadrului instituţional, precum şi măsurile...
Germania va fi capabilă să vaccineze contra Covid-19 toţi adolescenţii de peste 12 ani de acum şi până la sfârşitul lunii august, dacă Agenţia...
Grecia va începe să administreze vaccinul cu doză unică de la Johnson & Johnson pe 5 mai, au anunţat miercuri autorităţile din Sănătate, la o zi după ce...
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a negat că a stabilit o legătură între administrarea vaccinului anti-Covid dezvoltat de Universitatea Oxford şi...
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) nu încurajează utilizarea ivermectinei în prevenirea sau tratarea Covid-19 în afara studiilor clinice bine...
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) va avea joi o reuniune specială pentru a decide dacă sunt "necesare" măsuri cu privire la subiectul vaccinului de la...
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a devansat, joi, o şedinţă de evaluare a vaccinului pentru Covid-19 dezvoltat de compania Moderna, stabilind ca...
Agenţia Americană a Medicamentului a anunţat joi că lucrează la modificări ale recomandărilor privind vaccinul de la Pfizer/BioNTech contra Covid-19, după...
Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) prevede să dea un aviz favorabil primului vaccin contra noului coronavirus "de acum şi până la finalul anului"...
Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a autorizat, joi, ca antiviralul Remdesivir să fie folosit pentru tratarea pacienţilor afectaţi de Covid-19,...
Deputatul USR Emanuel Ungureanu reclamă un posibil conflict de interese la Agenţia Naţională a Medicamentului (ANM), susţinând că fosta şefă a Direcţiei...
Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, a numit-o, marţi, pe Roxana Stroe în funcţia de preşedinte al Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi...
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) anunţă că o cremă notificată ca produs cosmetic, cu ingrediente naturale,...
Începând de vineri, 16 februarie, ANMDM a pus la dispoziţia publicului prin postarea pe site-ul instituţiei (www.anm.ro), doua baze naţionale de date, după...
Dosarul de candidatură pentru relocarea sediului Agenţiei Europene a Medicamentului a fost realizat de instituţiile centrale ale statului, nu de...
Europenii decid luni destinaţia agenţiilor UE care se mută de la Londra din cauza Brexitului, într-un vot organizat la Bruxelles pe care diplomaţi îl...